Tehnicianul echipei Manchester City, Manuel Pellegrini, a declarat, după înfrângerea suferită pe teren propriu cu ȚSKA Moscova, în Liga campionilor, că echipa sa traversează o criză de încredere pe care nu o înțelege, informează BBC.
„Este o criză de încredere și trebuie să aflăm cauzele vorbind cu jucătorii în fiecare zi. Trebuie să încercăm să aflăm ce se întâmplă cu echipa în Liga Campionilor. Acești fotbaliști sunt importanți și nu înțeleg de ce nu pot juca în Liga Campionilor. Trebuie să muncim din greu ca să revenim la stilul nostru normal de joc”, a declarat Pellegrini.
Campioana Angliei a fost învinsă, miercuri, pe teren prpriu, cu scorul de 2-1 (2-1), de formația rusă ȚSKA Moscova, în etapa a IV-a a Grupei E a Ligii Campionilor. Golurile învingătorilor au fost marcate de Doumbia, în minutele 2 și 34, în timp ce pentru gazde a înscris Yaya Toure, în minutul 8.
Manchester City a jucat în inferioritate numerică după eliminările lui Fernandinho ’70 și Yaya Toure ’82.
Clasamentul grupei E este următorul: 1. Bayern Munchen – 12 puncte, 2. AS Roma – 4 puncte, 3. ȚSKA Moscova – 4 puncte, 4. Manchester City – 2 puncte.
Mediafax
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER